Un nou sezon Chefi la Cuțite este gata să ia startul în doar câteva zile. Cei trei bucătari au dat drumul jurizărilor pe nevăzute și încă din primele ediții vor avea parte de o surpriză de proporții. În fața acestora o să pășească un concurent special, cu legături cu Leonardo DiCaprio. Despre cine este vorba?
Sezonul cu numărul 12 Chefi la Cuțite debutează cu premieră maraton, cu cinci ediții consecutive. Telespectatorii își vor revedea chefii preferați sâmbătă și duminică, 2 și 3 septembrie, de la ora 20.00, și luni, marți și miercuri, 4, 5 și 6 septembrie, de la 20.30. De această dată la cârma emisiunii o să stea Irina Fodor, iar cei trei bucătari vor duce lupte acerbe pentru a reuși să câștige.
Chiar din primele ediții Chefi la Cuțite, telespectatorii vor putea vedea pe micile ecrane un concurent special, ce i-a luat prin suprindere și pe cei trei chefi. În fața lor s-a prezentat George Găina, care la vârsta de 32 de ani are deja o poveste de viață impresionantă, o experiență culinară vastă și a gătit pentru unele dintre personajele celebre de la Hollywood.
Concurentul îi va impresiona pe cei trei jurați, iar poveștile lui au fost savurate din plin și probabil același lucru îl vor face și telespectatorii. Deși acum lucrează în Germania, bărbatul a avut ocazia să gătească pentru unele dintre cele mai mari vedete internaționale pe luxosul iaht care i-a aparținut celebrului armator grec Aristotel Onassis. Printre cei care i-au gustat din preparate sau numărat Leonardo DiCaprio, Mike Tyson sau Cuba Gooding Jr.
„Acum doi mă aflam tot în Germania, unde a apărut această oportunitate de a lucra pe vasul Christina O., care a fost al lui Onassis. Eram patru bucătari pe iaht și acolo am avut șansa să gătim pentru Leonardo DiCaprio, Mike Tyson și Cuba Gooding jr, evenimentele de pe vas fiind extrem de restrânse, cu cel mult 32 de invitați”, le-a mărturisit George Găina celor trei jurați.
Sezonul 12 Chefi la Cuțite vine și cu alte multe surprize, iar una dintre cele mai mari este că familia show-ului culinar s-a mărit cu încă un membru. Un fost concurent, Riki Watanabe, o să fie de acum alături de cei trei chefi atât la probele pentru amulete, cât și la jocurile desfășurate în camera de relaxare. Cei trei bucătari l-au primit cu brațele deschise și sunt siguri că Riki va duce multă energie bună în platou.
„Riki a fost în echipa mea, sunt feblețea lui. Și mie îmi place foarte mult Riki și țin foarte mult la el”, a declarat Chef Bontea.
„Cel mai înfocat adept al lui Sorin Bontea din istoria noastră ne va fi asistent. În același timp, Riki este un băiat pe care eu îl apreciez extraordinar de mult pentru sinceritatea și onestitatea lui”, a spus și FlorinDumitrescu.
„Ne mărim familia, ceea ce e un lucru foarte frumos. Dar nu pot să nu mă gândesc că… Riki va juca rolul de agent secret al lui Bontea ca să ne saboteze pe noi. Dacă îi lipsea ceva acestei emisiuni pentru momentele din culise, din camera de relaxare, acest ceva e Riki. Ce se întâmplă acolo e de Doamne ferește, veți vedea!”, a declarat Chef Scărlătescu.